Author - admin (Tudor)

Ai grijă! Oprește răspândirea COVID-19. Salvează vieți!

Tot mai mulți cetățeni raportează la 112 mai multe încălcări pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și limitele de acțiune impuse de autorități în contextul epidemiologiei de COVID 19 pe teritoriul Republicii Moldova, așa încât, în luna mai, la numărul 112 au fost recepționate aproximativ 700 de apeluri privind nerespectarea măsurilor antiepidemice.

(more…)

Combaterea știrilor false în contextul pandemiei cu coronavirus și promovarea informării din surse oficiale

După izbucnirea pandemiei de COVID-19 au apărut mai multe ştiri false pe tema crizei globale de sănătate. Zilnic, spațiul public este invadat de mesaje “virale” despre epidemia de COVID-19.

Dezinformarea, falsificarea, manipularea distribuite masiv pe platformele sociale şi pe aplicațiile mobile afectează capacitatea cetățenilor de a lua deciziile corecte. Acest aspect generează ANXIETATE, CONFLICT şi PANICĂ! Nu vă lăsați păcăliți de afirmații false pentru a găsi răspunsul la actuala criză sanitară atât de complexă. Nu credeți tot ceea ce primiți pe rețelele de socializare, mai ales ştirile care conțin aparente informații alarmiste, precum ar fi recomandări de medicamente sau tratamente naturiste împotriva coronavirusului. Dacă dați crezare unor sfaturi medicale care provin din surse necunoscute sau nefiabile, riscați să vă puneți în pericol sănătatea și să îi privați pe alții de medicamente esențiale sau de echipamente medicale indispensabile. Feriți-vă de tratamentele care nu au fost testate suficient de bine și care nu au fost aprobate și administrate pe scară largă. Este important să vă bazați pe surse oficiale atunci când căutați ultimele date despre epidemia de COVID-19 și să urmați recomandările autorităților de sănătate publică.

În acest scop, Agenția de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare – RoAid derulează în Republica Moldova un proiect-pilot în combaterea fenomenului de știri false, prin realizarea unor materiale video și audio ale căror mesaje sunt centrate pe importanța informării din surse oficiale.

Atenție! Pentru a preveni răspândirea infecției prin Coronavirus de tip nou cetățenii trebuie să respecte următoarele reguli!

Începând cu 25 martie, persoanele cu vârsta de peste 63 de ani au interdicția de a se afla în locurile publice. La fel, începând cu 27 martie, indiferent de vârsta cetățenilor, aflarea în păduri, parcuri, terenuri de joacă sau zone de agrement a grupurilor mai mari de trei persoane este interzisă. Mai mult, toți cetățenii sunt obligați să dețină un act de identitate în cazul în care părăsesc domiciliul. Deciziile aparțin Comisiei pentru Situații Excepționale și au fost luate cu scopul prevenirii răspândirii infecției cu COVID-19.

Persoanele care nu prezintă simptome asociate cu infecția Coronavirus de tip nou, revenite din regiunile cu izbucniri în focare de COVID-19, sau care au avut contact cu o persoană bolnavă de COVID-19, trebuie să se autoizoleze la domiciliu și să contacteze imediat medicul de familie pentru a fi supravegheate la domiciliu pentru 14 zile. La necesitate, medicul de familie va elibera certificatul medical pentru a fi prezentat la locul de muncă, sau la studii. Persoanele se vor supune zilnic termometriei și evaluării la simptomele unei infecții respiratorii acute.

Toate persoanele care revin din regiunile cu izbucniri în focare de Coronavirus de tip nou trebuie să completeze, la zona de trecere a frontierei, fișele epidemiologice, cu indicarea corectă a datelor personale și a regiunii geografice din care revin. Fișele se transmit către echipele medicilor de familie din teritoriu pentru asigurarea supravegherii la domiciliu a persoanelor, timp de 14 zile.

Persoanele cu simptome ale infecției respiratorii acute, revenite din regiunile cu izbucniri în focare de Coronavirus de tip nou, sau care au fost în contact cu o persoană bolnavă de COVID-19, sunt apreciate ca ,,persoane suspecte la infecția COVID-19” , sunt izolate de celelalte persoane, se solicită serviciul 112 pentru transportarea acestora în cadrul instituției specializate spitalicești, este prelevată proba pentru COVID-19, sunt izolate în condițiile spitalului specializat până la precizarea diagnosticului.

În orice caz, dacă aveți febră, tuse și dificultăți de respirație, solicitați imediat asistență medicală specializată la numărul unic de urgență 112 și asigurați-vă că informați operatorii 112 despre istoricul de călătorie recent sau dacă ați fost în contact cu o persoană bolnavă de COVID – 19.

Menționăm că, operatorii Serviciului 112 oferă tot sprijinul posibil apelantului și asigură preluarea operativă și transmiterea informației exacte serviciilor de urgență, pentru o intervenție eficientă și în timp real.

De asemenea, în contextul stării de urgență instituite pe teritoriul Republicii Moldova, în legătură cu situaţia epidemiologică prin infecţia cu COVID-19, Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112 funcționează în regim alert și a luat măsuri suplimentare pentru preluarea tuturor apelurilor la 112 în legătură cu infecția cu noul Coronavirus, iar pentru apelurile de informare cetățenii sunt îndrumați să apeleze LINIA VERDE a Agenției Naționale pentru Sănătate Publică: 0 800 12300.

Facem apel la responsabilitatea fiecăruia și Vă îndemnăm să respectați cu strictețe măsurile luate de autorități privind infecția COVID–19. Depinde de fiecare din noi să limităm efectele infectării cu Coronavirus!

Serghei Railean: ”În contextul Stării de Urgență, Serviciul 112 este pregătit să facă față tuturor apelurilor de ajutor”

Ministrul Economiei și Infrastructurii a întreprins, astăzi, o vizită de lucru la Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112. Serghei Railean s-a documentat despre capacitatea operațională a serviciului de gestionare a numărului mare de solicitări în condițiile stării de urgență instituite pe teritoriul Republicii Moldova.

(more…)

În luna februarie, fiecare al doilea apel la numărul unic de urgență 112 nu a reprezentat o urgență

În luna februarie, aproximativ 220 500 de apeluri au fost recepţionate la numărul unic de urgență 112. Din numărul total de apeluri, 66,83% au fost efectuate de pe telefonul mobil, 32,63% de pe telefonul fix și doar în 0,54% din cazuri au fost recepționate mesaje SMS de anunțare a urgențelor. Cele mai multe solicitări de ajutor au fost recepționate de la persoanele de gen feminin (56,53 %), iar în 1/3 din numărul total de apeluri primite la 112 sunt solicitări din partea persoanelor cu vârsta cuprinsă între 35-65 ani.

(more…)