11 februarie, Ziua Europeană a numărului de urgență 112

11 februarie, Ziua Europeană a numărului de urgență 112

Astăzi, 11 februarie, este marcată Ziua Europeană a numărului de urgență 112, zi dedicată, nu doar conștientizării importanței numărului de urgență 112, ci și recunoașterii contribuției esențiale a oamenilor din sistemul de urgență în salvarea vieților.


În Republica Moldova, numărul de urgență 112 a fost implementat începând cu anul 2018, având ca scop îmbunătățirea accesului la serviciile de urgență.
Implementarea numărului de urgență 112 în Moldova a adus cu sine un standard mai înalt de eficiență în gestionarea urgențelor, dar și creșterea siguranței publice.
Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 din cadrul Ministerului Afacerilor Interne joacă un rol crucial în protecția cetățenilor Republicii Moldova, oferind un răspuns rapid în situații critice.
Prin eforturile depuse zilnic, în anul 2024, echipa Serviciului 112 a implementat mai multe măsuri strategice pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor oferite cetățenilor.
Modernizarea infrastructurii informaţionale și de comunicaţii, dezvoltarea instituțională, gestionarea asistenței externe, optimizarea timpului de răspuns și capacitatea de procesare a apelurilor de urgență, crearea sistemului de formare profesională pentru angajații 112, deschiderea sălii de recuperare pentru personalul 112 reprezintă rezultate importante în anul precedent.
Angajamentul nostru este de a continua să dezvoltăm soluții pentru siguranța și protecția cetățenilor, alături de echipa dedicată de operatori 112, care zi și noapte, lucrează contra-cronometru și răspund apelurilor de urgență, colectează informațiile esențiale și oferă sprijin cetățenilor.

 

Galerie Video

Buna ziua 👋
Stimate vizitator.

Semnează pentru a primi noutăți.