Rolul operatorului 112

Rolul operatorului 112

În fiecare zi, în Centrele de Preluare a Apelurilor de Urgență 112, zeci de operatori răspund apelurilor venite din partea cetățenilor aflați în situații critice. Anual, sunt preluate peste 2 milioane de apeluri, fiecare dintre ele necesitând atenție, responsabilitate și reacție promptă.
În prezent, aproximativ 80 de operatori 112 asigură preluarea apelurilor și gestionarea informațiilor esențiale, 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Rolul lor este de a identifica rapid urgența, de a obține datele necesare și de a transmite informațiile către instituțiile de intervenție competente.
Videoclipul lansat oferă o privire din interior asupra activității zilnice din Centrul de Preluare a Apelurilor 112 și evidențiază importanța colaborării dintre apelant și operator. Fiecare informație comunicată clar și corect contribuie la reducerea timpului de procesare a apelului de urgență și poate face diferența în situații critice.
Serviciul 112 funcționează continuu, iar responsabilitatea utilizării corecte a numărului unic de urgență aparține fiecăruia dintre noi.
112. Un apel. O decizie. O viață salvată!

Buna ziua 👋
Stimate vizitator.

Semnează pentru a primi noutăți.