Conectăm datele geospațiale pentru o comunitate mai sigură – Serviciul 112 la evenimentul Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru
Serviciul 112 a participat la evenimentul organizat de Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru, cu genericul: „Cadastrul, Geodezia și Cartografia: Fundamente pentru Comunitate – CONECTĂM OAMENI, TERITORII, VIITOR”.
Evenimentul a reunit autorități, specialiști și parteneri din domeniu, oferind o platformă pentru dialog, colaborare și identificarea soluțiilor inovatoare. Au fost discutate viziunea strategică, provocările și oportunitățile din sistemul cadastral, cu accent pe rolul tehnologiilor geospațiale.
Reprezentanții Serviciului 112 au prezentat soluții geospațiale moderne pentru managementul situațiilor de urgență, subliniind importanța cooperării interinstituționale în crearea unui sistem integrat și eficient.
Serviciul 112 menține o relație de colaborare cu Agenția Geodezie, Cartografie și Cadastru, în special în segmentul de schimb și utilizare a datelor geospațiale, contribuind astfel la dezvoltarea unor servicii publice mai eficiente și sigure.