Statistica cu referire la apelurile înregistrate la numărul unic de urgență 112 în prima decadă a lunii aprilie
Statistica realizată de Serviciul național unic pentru pentru apelurile de urgență 112 în perioada 1-10 aprilie anul în curs arată că la numărul unic de urgenţă 112 au fost primite şi tratate peste 60 de mii apeluri cu o medie zilnică de 6 154 de apeluri.
Apelurile de urgenţă reale reprezintă 57 %, iar cele mai solicitate intervenții, conform indicatorului de eveniment sunt:
Hipertensiunea arterială | 4639 apeluri |
Contra vieții și sănătății persoanei | 3458 apeluri |
Boală nediagnosticată | 2863 apeluri |
Dureri abdominale sau de spate | 2761 apeluri |
Copil bolnav | 2582 apeluri |
În domeniul transporturilor | 2039 apeluri |
Dureri toracice | 1760 apeluri |
Căderi și alte accidente | 984 apeluri |
Patrimoniale | 772 apeluri |
Dispnee | 700 apeluri |
Din punct de vedere al localizării geografice, cele mai multe apeluri provin din:
Chişinău | 8059 apeluri |
Bălți | 986 apeluri |
Orhei | 737 apeluri |
Cahul | 534 apeluri |
Ungheni | 525 apeluri |
Cel mai frecvent locuitorii municipiului Chișinău raportează la 112 situații legate de cazurile de poliție, cum ar fi evenimentele în domeniul transporturilor(1399 apeluri): parcările neautorizate și blocarea accesului; contra vieții sănătății persoanei(1279 apeluri): conflict, persoane agresive, persoane agresate.
În această perioadă, conform clasificatorului de vârstă numărul de urgență 112 a fost apelat după cum urmează:
Persoane vârstnice | 7985 apeluri |
Adulți | 5237 apeluri |
Tineri | 1973 apeluri |
Minori | 2445 apeluri |
Reamintim că, numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 trebuie folosit, doar atunci când este necesară intervenţia serviciilor specializate de urgenţă, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care există un risc asupra vieții, sunt amenințate sănătatea individului sau a populației, proprietatea privată până la cea publică, mediul, ordinea publică. Fiecare trebuie să cunoască implicațiile unui apel non-urgent și să sune numai în situațiile de urgență.