Ceremonia de decernarea a diplomelor cu prilejul zilei europene a numărului de urgență 112
Cu prilejul zilei europene a numărului de urgență 112, marcată pe 11 februarie, vicedirectorul Servciului național unic pentru apelurile de urgență 112, Constantin Gorincioi a înmânat diplome oamenilor 112 pentru performanțele obținute.
În cadrul evenimentului, vicedirectorul a mulțumit întregului personal din cadrul Serviciul 112 pentru munca și implicarea deplină în misiunea nobilă de a salva vieți și a oferi sprijin oamenilor aflați în situații de urgență.
Un sistem de urgență presupune rapiditate, concentrare maximă, eficiență și un spirit de sacrificiu, iar operatorii Serviciului 112 au și o motivație puternică, cea de a asigura ajutor în cele mai grave situații.
Acești oameni, zilnic primesc și procesează mii de solicitări din partea cetățenilor. Recepționarea, procesarea apelului și transmiterea informației sunt operații realizate rapid, consecvent și cu maximă precizie. Un singur operator în orele de tură poate recepționa peste 300 de solicitări cu un timp mediu de procesare de 50 de secunde.
În fiecare an, pe 11 februarie, Europa celebrează Ziua 112. Această zi este dedicată creșterii gradului de conștientizare cu privire la 112, numărul pan-european de urgență disponibil gratuit, 24/7, în toată Europa. Ziua 112 evidențiază importanța sistemelor eficiente de răspuns în caz de urgență și munca profesioniștilor din serviciile de urgență.
În Republica Moldova, Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost implementat în martie 2018. De la lansarea Serviciului 112 în Republica Moldova au fost preluate 13 575 246 de apeluri de pe întreg teritoriul țării.