Copii din tabăra de vară „Clasa Viitorului” explorează lumea Serviciului Național Unic de Urgență 112 alături de partenerii de la Asociația Obștească „Digital Flowers”

Copii din tabăra de vară „Clasa Viitorului” explorează lumea Serviciului Național Unic de Urgență 112 alături de partenerii de la Asociația Obștească „Digital Flowers”

Plini de curiozitate și învățare, 30 de copii participanți la tabăra de vară „Clasa Viitorului” au avut ocazia să descopere culisele Centrului de preluare a apelurilor de urgență 112 din cadrul Serviciului Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112. Această experiență captivantă a fost posibilă datorită parteneriatului strâns dintre Serviciul 112 și Asociația Obștească „Digital Flowers”, iar momentul special a fost onorat de prezenta distinsă a domnului General de brigadă, ing. Loredan Temneanu, Șef Direcție Județeană de Telecomunicații Speciale, Iași.

Pe parcursul vizitei, copiilor li s-a oferit ocazia de a înțelege în profunzime rolul esențial al numărului de urgență 112 și modul în care acesta este activat în situații critice. Procesul de preluare a apelurilor de urgență a fost detaliat într-o manieră captivantă, iar copii au avut șansă unică de a asculta apelurile de urgență în timp real, ceea ce le-a oferit o perspectivă realistă asupra importanței acestui serviciu vital.

„Dorim să le oferim copiilor o experiență educativă memorabilă și să îi învățăm despre responsabilitatea noastră colectivă de a oferi ajutor în momente critice”, a declarat reprezentatul AO „Digital Flowers.” „Suntem onorați să colaborăm cu Serviciul 112 și cu STS Iași pentru a realiza această vizită specială.”

La finalul vizitei, fiecare copil participant a primit un cadou semnificativ din partea instituțiilor implicate, ca semn de apreciere pentru participarea lor activă și interesul arătat pentru funcționarea serviciului de urgență 112.

Această experiență unică a lăsat o amprentă profundă asupra copiilor și a subliniat importanța apelării conștiente a numărului de urgență 112 în comunitatea noastră.

Serviciul 112 și partenerii săi continuă să promoveze educația și conștientizarea în rândul copiilor, constribuind astfel la construirea unei societăți mai sigure și mai bine pregătite pentru orice situație.