Peste 60 procente dintre apelurile la 112, în prima jumătate a anului 2019, NU au fost urgențe

Peste 60 procente dintre apelurile la 112, în prima jumătate a anului 2019, NU au fost urgențe

Peste 60 procente dintre apelurile la 112, în prima jumătate a anului 2019, NU au fost urgențe. Unii oamenii solicită sau vor să ofere diverse informaţii, care nu sunt de competenţa Serviciului de urgenţă 112, alții apelează abuziv, repetativ sau involuntar. În mod cert, preluarea apelurilor la numărul unic de urgenţă este îngreunată de procesarea apelurilor făcute neintenționat la numărul de urgenţă. Spre exemplu, un telefon introdus în buzunar sau aruncat în poşetă, fără a fi blocată tastatura acestuia. Procedura prevede că, în astfel de situaţii, operatorii 112 sunt obligaţi să asculte apelul preluat timp de 15-20 de secunde, chiar dacă de la celălalt capăt al firului nu se aude niciun sunet, apoi să reapeleze de două ori numărul de pe care s-a efectuat apelul. Pentru un astfel de apel involuntar și care nu este efectiv o urgență reală se pierd timp, resurse – vitale în alte cazuri, unde poate fi vorba despre diferența între viaţă şi moarte. Menționăm că, în prima jumătate a anului 2019, operatorii 112 au preluat 1 635 543 apeluri. Potrivit datelor statistice, reiese o medie zilnică de 11 458 de apeluri la numărul unic de urgență 112. Apelurile de urgenţă reale reprezintă 38%, iar dintre acestea cele mai multe au fost gestionate de Serviciul de Ambulanţă (76,13%), Poliţie (20,66%) şi Pompieri (3,21%). Cele mai solicitate intervenții, conform clasificatoarelor evenimentelor sunt: hipertensiunea arterială, copil bolnav, dureri abdominale sau de spate, infracțiune contra vieții, contra patrimoniului, în domeniul transportului, incendiile, intervenții de salvare și deblocare. Din punct de vedere al localizării geografice, cele mai multe apeluri provin din municipiile Chișinău și Bălți și raioanele Orhei, Criuleni și Hâncești.