Ședința lunară cu șefii de schimb ai Serviciului 112: priorități pentru eficientizarea activității operaționale

This page has been automatically translated!
Sedinta operatori
Monitorizarea activității operaționale, eficientizarea proceselor interne și consolidarea mecanismelor de alertare și raportare în situații de criză au constituit principalele subiecte abordate în cadrul ședinței lunare cu șefii de schimb ai Serviciului 112.
Pe agenda reuniunii s-au regăsit aspecte ce țin de monitorizarea activității operatorilor, evaluarea respectării procedurilor operaționale și identificarea măsurilor necesare pentru menținerea unui nivel înalt al calității serviciului de preluare și procesare a apelurilor de urgență.
Un subiect distinct l-a constituit analiza mecanismelor de alertare și raportare în situații de criză. Participanții au examinat fluxurile de comunicare și procedurile aplicabile în astfel de situații, fiind discutate măsuri menite să consolideze coordonarea internă și să asigure transmiterea rapidă și eficientă a informațiilor către factorii responsabili.
Totodată, în cadrul ședinței au fost analizate provocările întâmpinate în activitatea curentă, precum și soluțiile orientate spre optimizarea organizării interne, uniformizarea practicilor de lucru și consolidarea colaborării dintre echipele operaționale.
Directorul Serviciului 112, Anatolie Viniciuc, a evidențiat rolul esențial al șefilor de schimb în asigurarea unei coordonări eficiente a activității operaționale și a subliniat importanța monitorizării continue a performanței, respectării procedurilor și adaptării permanente la cerințele specifice gestionării apelurilor de urgență. Totodată, directorul a atras atenția asupra necesității evaluării constante a indicatorilor de performanță, ca instrument esențial pentru identificarea oportunităților de îmbunătățire, creșterea eficienței operaționale și menținerea standardelor de calitate ale serviciului.
Ședințele periodice cu șefii de schimb reprezintă un instrument de management operațional prin care sunt evaluate activitățile desfășurate, sunt identificate provocările existente și sunt stabilite măsuri pentru perfecționarea continuă a proceselor interne și consolidarea capacității operaționale a Serviciului 112.
Ana Carpovici
Last update: 8 Jul 2026 - 10:35