Serviciul 112 și partenerii din Cehia fac pași importanți spre următoarea etapă a implementării soluției inovatoare NG-SOS.
Эта страница была автоматически переведена!
Proiectul modernizează comunicarea de urgență în Republica Moldova, prin facilitarea transmisiei multimedia și dispecerizarea eficientă în timp real.
Echipa Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a avut astăzi o întrevedere cu domnul Filip Malenak, director al companiei Tehnologii Informaționale Medicale din Cehia, cu doamna Katerina Linhartova, reprezentantă a UNDP Cehia, și cu doamna Adriana Potângă, coordonatoare pentru cooperare economică și dezvoltare a Ambasadei Cehiei în Republica Moldova.
Întrevederea s-a desfășurat în contextul implementării proiectului „Furnizarea și Personalizarea Instrumentelor Tehnologiei NG-SOS pentru Serviciul 112 din Republica Moldova”, finanțat prin Fondul de Provocări Cehia–PNUD 2024.
Scopul ședinței a fost evaluarea stadiului actual al proiectului, discutarea activităților planificate până la sfârșitul anului, precum și analiza aspectelor tehnice privind integrarea soluției inovatoare NG-SOS în sistemul informațional automatizat al Serviciului 112.
Proiectul, lansat în anul 2024, are drept obiectiv modernizarea infrastructurii Serviciului 112 prin integrarea tehnologiei Next Generation SOS (NG-SOS). Această soluție va permite comunicarea multimedia cu persoanele aflate în situații de urgență – prin mesaje text, imagini și fișiere video – și va facilita dispecerizarea mai rapidă și mai eficientă a echipelor de intervenție, în timp real.
Prin implementarea acestui proiect, Serviciul 112 își reafirmă angajamentul de a contribui la digitalizarea serviciilor publice de urgență, oferind cetățenilor Republicii Moldova un sistem modern, integrat și aliniat standardelor europene.