Atunci când apelați 112, trebuie să țineți cont de următoarele momente importante:
Să fiți cât mai concreți, oferind detaliile principale, astfel încât operatorii să aprecieze rapid de ce echipe de intervenție este nevoie în situația respectivă. De exemplu, în cazul unui accident rutier, specificați locul unde s-a produs accidentul, numărul total al persoanelor implicate în accident, dacă persoanele sunt blocate în autovehicul, dacă sunt conștiente sau inconștiente.
În timp ce apelantul comunică urgența, operatorul 112 realizează următoarele operații:
- Recepționarea apelurilor de urgență la numărul unic de urgență 112.
- Interogarea primară a apelantului privind circumstanțele producerii situațiilor de urgență.
- Stabilirea circumstanțelor situațiilor de urgență.
- Identificarea necesităților de intervenție.
- Asocierea la apel a datelor relevante din alte resurse și sisteme informaționale.
- Determinarea categoriei situațiilor de urgență.
- Determinarea serviciilor specializate de urgență pentru intervenție în soluționarea situațiilor de urgență.
- Verificarea veridicității informației recepționate, în limita competenței și a resurselor disponibile.
- Localizarea geografică a terminalului apelantului.
- Transmiterea către dispeceratele serviciilor specializate de urgență a solicitărilor de urgență și a informației procesate referitor la situațiile de urgență.
Aceste acțiuni sunt realizate cu maximă precizie și atenție la fiecare indiciu într-un interval redus de timp, media de procesare a apelului de urgență nu depășește intervalul de 52 de secunde.