Vizita Directorului de Țară Moldova al Corpului Păcii SUA, Sara Chesters, la Serviciul 112
Astăzi, Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost gazda vizitei doamnei Sara Chesters, Director de Țară Moldova al Corpului Păcii SUA, alături de echipa și voluntarii organizației.
Vizita a început cu o întrevedere cu conducerea și specialiștii Serviciului 112, unde am discutat despre proiectele comune, rezultatele obținute și direcțiile de colaborare pentru viitor.
Ulterior, oaspeții au vizitat Centrul de preluare a apelurilor de urgență, având ocazia să afle direct de la operatori cum sunt gestionate apelurile 112 și să vadă în timp real responsabilitatea și profesionalismul necesar în activitatea noastră.
Vizita a continuat cu participarea la sesiunea de instruire pentru perfecționarea limbii engleze, parte a programului de dezvoltare profesională continuă a operatorilor.
Pe parcursul întrevederii, s-a discutat și despre finalizarea Ghidului de interviu al operatorilor privind apelurile de urgență în domeniul sănătății mintale, un instrument important pentru îmbunătățirea modului de gestionare a acestui tip de cazuri sensibile.
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă festivă, prin înmanarea diplomelor operatorilor care au absolvit programul “English for Emergency Call Management Training”, desfășurat în perioada august – octombrie 2025.
Mulțumim Corpului Păcii SUA pentru sprijinul constant acordat Serviciului 112 și pentru contribuția valoroasă la pregătirea continuă a echipei noastre. Împreună consolidăm capacitatea Serviciului 112 de a răspunde cât mai eficient apelurilor de urgență, pentru siguranța cetățenilor.